Month: iulie 2011
O nouă soluţie pentru imprimare personalizată, cu costuri reduse şi pentru orice volum de produse

Agrafa Print Services, tipografie digitală cu peste şapte ani de experienţă în domeniul producţiei publicitare, aduce pe piaţa din România cel mai nou model de imprimantă folio.

Este vorba despre cel mai recent produs al companiei americane care a inventat imprimarea digitală cu folie metalizată cu efect de oglindă, o soluţie de imprimare la costuri reduse, adaptată pentru orice suprafaţă plană: calendare, agende, coperte de carte, albume foto, felicitări, cadouri şi obiecte promoţionale mici. Modalitatea de funcţionare este simplă: pentru personalizarea obiectelor se foloseşte o folie specială pentru imprimare termică, ce poate avea o gamă întreagă de culori, mate sau lucioase.

De dimensiunile unei imprimante obişnuite, noua investiţie Agrafa reduce în mod semnificativ costurile directe şi indirecte ale printării, deoarece elimină necesitatea montării şi instalării unei aparaturi sofisticate. De asemenea, noua tehnologie a imprimării cu ajutorul foliilor metalizate cu efect de oglindă înseamnă renunţarea la matriţele, filmele, solvenţii şi cernelurile utilizate în mod tradiţional. Aceasta duce la o economie considerabilă de timp şi resurse, fiind, totodată, o modalitate ecologică de imprimare profesională.

Un alt avantaj demn de menţionat este posibilitatea imprimării unui număr redus de exemplare, chiar o singură bucată sau a volumelor mari, cu aceeaşi economie de costuri. Totodată, imprimarea se poate realiza mult mai rapid şi pentru orice tip de text sau element grafic, fără limitările metodelor tradiţionale.

“Am investit în această soluţie inovativă pentru că am simţit o nevoie reală în piaţa locală. Clienţii pot acum să realizeze cu ajutorul nostru produse care, altfel, ar fi necesitat serigrafiere, imprimare cu presă la cald, ar fi costat sau ar fi durat prea mult: de exemplu, imprimarea unui text scris cu alb pe suprafeţe colorate sau personalizarea unui obiect din piele”, declară Mihai Baciu, Managing Director Agrafa Print Services. „Maşina are o productivitate ridicată, care depăşeşte oricare cerinţă strictă de timp, fidelitate sau eficienţă”, adaugă Mihai Baciu.

Pentru moment, culorile disponibile sunt auriu şi argintiu, în variantele mat si lucios, alb, negru, roşu şi albastru, însă orice altă culoare sau nuanţă dorită poate fi comandată, la cererea clientului.

Cărţi de vizită gata în doar 2 ore!

Un eveniment neaşteptat, o sedinţă neplanificată, o oportunitate ivită în ultimul moment – îţi iei frumuşel agenda, laptopul, telefonul şi când să ieşi pe uşă îţi dai seama că nu mai ai cărţi de vizită. Ce faci? Suni la Agrafa Print Services, dai o comandă şi în doar 2 ore din momentul în care ne dai „bunul de tipar” poţi să vii să-ţi iei noul set de cărţi de vizită, imprimate simplu sau faţă/verso, pe carton special, laminate sau plastifiate, cu colţurile rotunjite sau nu. Modificarea sau actualizarea datelor pentru fişierele editabile primite de la client este gratuită.

Cărţile tale de vizită te vor aştepta cuminţi în cutii de carton elegante şi practice, însă, dacă nu ai timp să ne faci o vizită la sediu, îţi livrăm noi cărţile de vizită până a doua zi, dacă eşti din Bucureşti sau în max. 48 de ore, cu ajutorul unui curier, dacă te afli într-un alt mare oraş sau o reşedinţă de judeţ din ţară.

Un cadou creativ de la Agrafa Print Services

Toţi cei care efectuează o comandă la Agrafa Print Services în luna august au parte de o surpriză: Kit-ul de supravieţuire urbană, o colecţie de altfel de cărţi de vizită decât cele pe care sunteţi obişnuiţi să le livrăm prompt, de fiecare dată când aveţi nevoie.

Oferit gratuit tuturor clienţilor noştri, Kit-ul a fost gândit sub forma unui carneţel cu cărţi de vizită funny pe care să le folosiţi în situaţiile cu care vă confruntaţi în jungla oraşului 🙂 Când ai o experienţă neplăcută în trafic, când ajungi acasă şi cineva ţi-a ocupat locul de parcare, dacă ţi-este atât de foame încât ai mânca orice, dar ospătarul nu catadicseşte să ţi-aducă nici măcar meniul sau vrei să te odihneşti într-o sâmbătă dup-amiază şi vecinul de la 7 dă muzica la maximum, ai la îndemână un suport amuzant şi, totodată, politicos pe care să-ţi scrii doleanţele.

Răsfoiţi virtual Kit-ul de supravieţuire urbană şi veniţi să vă luaţi exemplarul gratuit de la sediul Agrafa Print!