Month: octombrie 2009
Susţinem întreprinzătorii pe timp de criză

Mediul economic din ce în ce mai neprietenos ne face să chibzuim mult înainte de a face o nouă investiţie. Plata împrumuturilor contractate înainte de criză, presiunea clienţilor asupra preţurilor, creşterea costurilor la materia primă datorată cursului valutar, întreţinerea echipamentelor pe care le avem deja şi multe altele sunt toate provocări destul de mari în ultima perioadă.

La fel ca noi şi partenerii noştri întâmpină aceleaşi greutăţi. De aceea le înţelegem şi ne străduim să le depăşim împreună. Încercăm să găsim soluţii pentru orice buget, am relaxat termenele de plată clienţilor tradiţionali, am redus o parte din costurile de regie pentru a reduce preţurile, lucrăm mai multe ore suplimentare, toate astea pentru că ne dorim să trecem cu bine de această perioadă.

Să începi o afacere acum este cu adevărat o dovadă de curaj pentru că barierele care stau în calea visului tău pot fi extrem de greu de înlăturat. Din aceste motive avem un deosebit respect pentru cei care pornesc acum şi vrem să le venim în ajutor. Cum aproape în orice afacere este nevoie de cărţi de vizită, fiind poate primul şi cel mai la îndemână mod de promovare, ne-am gândit să oferim un discount substanţial, de –40%, pentru orice comandă din acest produs. Singura condiţie este ca designul şi factura să fie pentru o societate înfiinţată în 2009.

Aşadar, dacă ai pornit la drum anul acesta, noi îţi vom fi alături.

Mult succes!
Mihai Baciu