Blog Evenimente Vizită la fabrica de hârtie Mondi Neusiedler din Austria

Vizită la fabrica de hârtie Mondi Neusiedler din Austria

Fiind  unul dintre cei mai mari consumatori de hârtie şi cartoane pentru tipar digital (lucru confirmat şi de Antalis România), Agrafa Print reprezentată prin Mihai Baciu în calitate de Managing Director a participat de vizita făcută uneia dintre cele mai vechi fabrici de hârtie din Europa şi anume Fabrica Mondi Neusiedler din Austria.

Evenimentul s-a petrecut la sfârşitul lunii martie 2012, în urma invitaţiei venite din partea companiei Antalis România – lider european în distribuţia materialelor utilizate ca suport în comunicare, ce a dorit ca prin aceasta acţiune să comunice cât mai ușor și transparent informații despre hârtia pe care o distribuie, exprimând în acelaşi timp grija pe care o manifestă față de mediul înconjurător prin reciclarea și epurarea apei și a materiilor auxiliare rezultate din procesul de fabricare a hârtiei.
Directorul Agrafa Print ne-a povestit cu entuziasm programul celor 3 zile, conceput astfel încât să îmbine utilul cu plăcutul: invitaţii au descifrat misterele ascunse într-o simplă coală de hârtie, au descoperit noutăţi despre granularea imaginii cauzată de umiditate precum şi cauzele pentru care hârtia nu se tipărește corect, iar vizita renumitei fabrici a fost completată de un tur al frumoasei Viene şi o zi petrecută în mijlocul orășelului Neuhofen.

“M-au impresionat utilajele, dimensiunea lor, precum şi modul perfect de organizare a fluxului de producţie şi grija lor pentru mediu. M-a surprins  departament de control al calității bine pus la punct și faptul că pentru partea de producție a cartonului destinat tiparului digital au un departament cu mai multe printere pe care testeaza produsele”, a mai povestit Mihai Baciu.

Mai jos vă prezentăm şi câteva imagini surprinse cu această ocazie. Veţi observa într-una dintre fotografii şi steagul României, ridicat special pentru această vizită.

   

  

Parteneriat cu SEM Days – conferinţă organizată de 2Parale

Articolul Anterior

Agrafa şi mediul înconjurător

Articolul Urmator