Blog În fiecare zi, alese şi culese... Felicitările de Paşte au apărut din întâmplare?

Felicitările de Paşte au apărut din întâmplare?

Pentru că tot ne apropiem de sărbătoarea considerată de creştini cea mai importantă (da, chiar mai importantă decât Crăciunul), am zis să nu lăsăm nici noi evenimentul să treacă neremarcat. De altfel, şi cei de la American Greetings au desemnat Paştele drept a patra cea mai populară sărbătoare când oamenii obişnuiesc să-şi trimită unii altora felicitări.

Iar una dintre tradiţiile de Paşte, şi de la noi, şi de prin alte părţi, este tocmai aceasta: trimiterea felicitărilor cu motiv pascal. Se cuvine, aşadar, să oferim subiectului în cauză atenţia binemeritată.

Făcând o mică parenteză aici, există oameni destul de pasionaţi de acest subiect. Oameni care, în fiecare an, organizează o expoziţie cu felicitări de Paşte, mai vechi (de fapt, destul de vechi) şi mai noi. Expoziţia se organizează în ţări diferite de la an la an. În 2015, se va ţine în Republica Cehă, iar mai multe detalii privind locaţia exactă vor fi postate aici.

11416

Sursa: Museum Selection

Circulă în mediul virtual informaţia că felicitările de Paşte ar fi apărut din întâmplare, atunci când un librar a scris pe un desen – iepuraş o simplă urare. Dar e o informaţie mai curând neverificată. Ce se ştie totuşi cu siguranţă este că obiceiul de a trimite felicitări cu motiv pascal celor din familie şi prietenilor s-a răspândit la sfârşitul secolului al 19-lea. Şi că angajaţii oficiilor poştale obişnuiau să îndoaie felicitările pentru a separa astfel adresa de mesajul expeditorului.

Motivele cele mai des întâlnite pe felicitările de Paşte erau oul supradimensionat, copiii surprinşi cu miei în braţe sau puişorii. Iepuraşii de Paşte şi motivele florale au devenit şi ele tot mai populare în timp, alături de temele religioase.

Cele mai impresionante felicitări de Paşte datează din perioada 1898 – 1918, multe fiind apreciate pentru designul deosebit, tehnică sau materialele utilizate: aur, argint, motive în relief etc.

Până la urmă, s-ar părea că felicitările de Paşte rămân un obicei specific secolelor 19 şi 20; pentru simplul motiv că, după această perioadă, obiceiul de a trimite felicitări în timpul sărbătorilor de Paşti nu s-a mai ţinut atât de mult. Mijloacele de comunicare digitală au contribuit şi acestea la risipirea treptată a tradiţiei. Însă mai există şi nostalgicii pentru care felicitările de Paşte au o semnificaţie aparte. Pentru aceştia vor exista întotdeauna expoziţiile internaţionale.

Rebranding. Top 3 cele mai inspirate schimbări de identitate vizuală din 2014

Articolul Anterior

Lanyardurile – o istorie a popularităţii

Articolul Urmator