Trăim într-o lume în care informaţia circulă cu o viteză nemaiîntâlnită. Astăzi mai mult decât oricând există, la dispoziţia marketerilor, nenumărate posibilităţi şi metode de promovare. Cât despre print, s-a spus în anii trecuţi că nu va rezista în faţa mijloacelor rapide de a transmite informaţie, că nu va putea ţine pasul cu metode de marketing precum canalele de socializare, email marketing-ul, publicitatea online şi altele asemenea. De fapt, unii continuă să susţină că printul se află într-o cădere liberă şi că se va prăbuşi cu totul odată cu accesul tot mai răspândit la noile tehnologii.
Campanii integrate
Ideea că printul ar fi pe cale de dispariţie se dovedeşte a fi o supoziţie greşită de multe ori. Aducând în discuţie campaniile de marketing, unul dintre motivele pentru care acestea pot eşua ţine de alegerea unui canal de promovare exclusiv. Ce e bine de ştiut e că nu întotdeauna ceea ce funcţionează în social media va avea aceleaşi rezultate în print, după cum nici tacticile de promovare care se aplică în print marketing nu vor atrage întotdeauna aceleaşi urmări pozitive în online. Iar marile companii recunosc aceasta.
La festivalul Cannes Lions din luna iunie au fost alese câştigătoare 17 din cele 60 de campanii de print marketing participante. O agenţie reprezentantă a Harley Davidson s-a numărat printre câştigătorii festivalului cu un print absolut excepţional care ascunde şi o poveste pe măsură ce poate fi citită aici.
Acestea sunt printurile de care clienţii şi potenţialii clienţi sunt atraşi, printurile pe care le apreciază, le ţin minte şi le colecţionează. Nu e suficientă o abordare online a practicilor de promovare pentru simplul fapt că acesta nu este singurul canal cu care interacţionează consumatorii. Pe drumul spre şcoală sau de la servici, în mijloace de transport sau locuri publice, aceştia sunt expuşi reclamelor prin bannere, fluturaşilor şi altor tipărituri de marketing tradiţionale. Sunt expuşi atâta timp cât acestea vor continua să existe.
E drept că, pe măsură ce tehnologiile moderne ajung la tot mai mulţi oameni, printul tradiţional trebuie să se reinventeze constant pentru a se menţine în cursa marketingului de succes. Iar aici intervine marketingul integrat, care încorporează metode tradiţionale de promovare (corespondenţă directă, bannere, în general, totalitatea obiectelor şi materialelor promoţionale) cu metode de comunicare şi promovare web şi social media.
Printul de fapt completează marketingul online. Oricât de eficient, mediul digital nu va putea niciodată să evoce aceleaşi percepţii senzoriale precum un material care se simte şi se vede cumva altfel dincolo de ecrane.
Categorii
Angajari (6) Comunicate de presa (6) Diverse (52) Echipa Agrafa Print (6) Evenimente (9) În fiecare zi, alese şi culese... (91) Industrie (17) Oferte speciale (5) Piaţa (4) Produse (27) Sfaturi (33) Ţeparii nostri (2) Uncategorized (2)Arhivă Articole
October 2023 July 2022 March 2022 August 2021 September 2020 April 2019 March 2019 February 2019 January 2019 November 2018 October 2018 September 2018 August 2018 July 2018 May 2018