Blog Echipa Agrafa Print Continuăm prezentarea echipei cu „d-na Smaranda”

Continuăm prezentarea echipei cu „d-na Smaranda”

Vă prezentăm încă o doamnă din echipa noastră, pe numele său întreg Smaranda Duican. După o activitate de 10 ani în departamentul Administrativ, colega noastră a fost promovată acum un an în departamentul de Producţie, ocupându-se de tot ce ţine de finisare şi manoperă.

D-na Smaranda este o fire săritoare, sufletistă, gata oricând pentru a-şi ajuta colegii în orice problemă şi este foarte apreciată pentru conştiinciozitatea şi răbdarea de care dă dovadă în toate lucrările de care se ocupă.

Cum arată o zi obişnuită de lucru în departamentul de Producţie?

Suntem destul de agitaţi. Încă de la primele ore ale dimineţii Carmen şi Firu ne transmit destul de multe comenzi care “ard”, iar eu sunt tot timpul stresată ca nu cumva să depăşim vreun termen de execuţie. Bineînţeles că nu se întâmplă. Avem colegii din departament care ne ajută când nu facem faţă… iar atunci când ne văd tensionate au grijă să ne facă să zâmbim.

Ce vă face să urmaţi acelaşi drum spre Agrafa zi de zi?

Apreciez foarte mult corectitudinea, respectul şi diplomaţia managerilor faţă de noi toţi şi sunt mai mult decât recunoscătoare pentru tot suportul oferit de aceştia atunci când am avut nevoie. În plus, învăţ ceva nou în fiecare zi, mă simt bine în colectiv şi m-am ataşat de toată lumea în cei 11 ani de când lucrez aici… până şi de Alinutza (căinele nostru).

Care sunt cele mai frumoase amintiri la Agrafa Print în toţi aceşti ani?

Au tot existat diverse ieşiri, petreceri, team buildinguri, distracţii în timpul programului… dintre toate cel mai mult mi-a plăcut atunci când am mers la Bran, pe vremea când Speed Promotions nu era încă divizată în Agrafa, Tipărituri şi Godmother. La fel de mult mi-a plăcut şi excursia de anul trecut la Poenari, unde am putut veni împreună cu soţul. Parcă şi acum mai simt oboseala acumulată în urma urcării celor 1500 de trepte până la cetate, dar peisajele şi distracţia de acolo au meritat tot efortul!

Cum petreceţi timpul liber?

Pe lângă gospodăritul de zi cu zi obişnuiesc să mă mai joc pe calculator sau să desfac rebusuri – una dintre pasiunile mele. Când am timp, mai ies la căte o plimbare, o vizită… însă mi-ar plăcea tare mult să reuşesc să mai ajung pe la un teatru sau un concert!

Agrafa Print – partener al Romtelecom la dezvoltarea secţiunii de Materiale de promovare offline a platformei afacereataonline.ro

Articolul Anterior

Klaud. K. Helman continuă să ţepuiască România

Articolul Urmator